Alegeri parlamentare 2020. Prezență mică la urne până la ora 14:00 în județul Suceava. Doar 14,48 la sută dintre alegători au votat, cu cinci procente mai puțin decât în urmă cu 4 ani


Intră acum și în grupul de

Prezența la vot la alegerile parlamentare care se desfășoară duminică este scăzută până la ora 14:00 în județul Suceava.

Astfel, în primele șapte ore ale scrutinului electoral au venit la urne un număr de 87.593 alegători, reprezentând 14,48 la sută.

Dintre aceștia, 5.467 au votat pe liste suplimentare și 369 cu urna mobilă.

În mediul urban au votat 38.998 de suceveni, iar în mediul rural 48.595.

În continuare, cea mai mare parte a alegătorilor au vârste de peste 45 de ani.

La alegerile parlamentare din 2016 până la ora 14:00 votaseră în județul Suceava 113.996 de alegători, reprezentând 19,33 la sută.  


Intră acum și în grupul de